Pretul resentimentelor

Iata cinci intrebari simple:
1. Te-ai otravi singur in mod deliberat?
2. Te-ai inchide singur intr-o inchisoare, desi nu ai facut nimic rau?
3. Ai umple doua valize cu caramizi ca sa le cari cu tine toata ziua, chiar dacasunt atat de grele ca abia poti sa le tii in maini si nici nu folosescla ceva?
4. Te-ai lega singur pe o roata de tortura si ai cere cuiva sa iti provoace durere?
5. Ai cere cuiva care te-a ranit sa te mai raneasca o data si sa continue sa faca asta la infinit?

Intrebarile astea pot parea prostesti, ale cuiva care chiar nu are minte. Evident, raspunsul la toate este nu. Sa faci aceste lucruri ar fi ilogic, masochist si prostesc. Ce om normal ar alege sa fie ranit in felul asta? Totusi, exact asta facem atunci cand refuzan sa iertam sau cand nu invatam sa iertam. Ne ranim singuri si mai mult. Resentimentele ne otravesc mintile, ne intemniteaza, ne trag in jos si permit altora sa ne provoace durere. Acesta este pretul real al resentimentelor - de fapt alegem sa suferim.

"Cred ca respingand iertarea alegi sa continui sa ramai o victima. Adu-ti aminte ca ai intotdeauna de ales." Larry James

Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l intelegi despre resentimente sau despre refuzul de a ierta este ca permiti durerii sa continue. Ii oferi celui care te-a ranit o putere negativa extinsa asupra sentimentelor tale. Si totusi, nu te obliga nimeni sa faci asta. Acea persoana care te-a distrus este probabil undeva afara, petrecandu-si timpul intr-un mod placut chiar in acest moment si nici macar nu se gandeste la tine. De ce ar trebui sa te gandesti tu la ea? Nu exista lucruri mai bune cu care sa-ti ocupi mintea?

"Cel slab nu poate niciodata sa ierte. Iertarea este atributul celui puternic." Mahatma Gandhi

Alegeri care iti schimba viata -- Hal Urban

Tehnici fundamentale

Cum va comportati in lume - tehnici fundamentale

Principiul 1 -- Nu criticati, nu condamnati si nu va plangeti.

Principiul 2 -- Fiti drepti si sinceri in aprecieri!

Principiul 3 -- Starniti in ceilalti o dorinta vie.


Sase modalitati de a deveni agreabil

Principiul 1 -- Manifestati un interes sincer fata de cei din jur.

Principiul 2 -- Zambiti.

Principiul 3 -- Retineti ca numele cuiva este pentru el cea mai dulce muzica ce-i poate mangaia auzul.

Principiul 4 -- Fii un bun ascultator. Incurajatii pe ceilalti sa vorbeasca despre ei insisi.

Principiul 5 -- Modelati-va discursul in conformitate cu interesele interlocutorului dumneavoastra.

Principiul 6 -- Faceti in asa fel incat interlocutorul dumneavoastra sa se simta important - si fiti sinceri in tot
ceea ce spuneti.


Cum sa va impuneti punctul de vedere

Principiul 1 -- Singura modalitate de a profita cat mai mult de pe urma unei disensiuni este de a o evita.

Principiul 2 -- Respectati parerile interlocutorului dumneavoastra. Nu-i spuneti niciodata ca greseste.

Principiul 3 -- Daca gresiti recunoasteti-o primul si sustineti-va vina cu convingere.

Principiul 4 -- Daca vreti sa castigati pe cineva, luati-l cu duhul blandetii.

Principiul 5 -- Obtineti de la bun inceput aprobarea interlocutorului dumneavoastra.

Principiul 6 -- Lasati-va interlocutorul sa vorbeasca nestingherit.

Principiul 7 -- Lasati-l pe celalalt sa creada ca face totul din proprie initiativa.

Principiul 8 -- Dati-va silinta sa vedeti lucrurile din perspectiva celuilalt.

Principiul 9 -- Aratati intelegere fata de ideile si dorintele celuilalt.

Principiul 10 -- Faceti apel la sentimentele nobile ale celorlalti.

Principiul 11 -- Puneti-va in scena ideile.

Principiul 12 -- Aruncati manusa.


Fiti un conducator adevarat

Un conducator este adesea confruntat cu situatii in care trebuie sa schimbe atitudinea sau comportamentul celor pe care
ii conduce.
Iata cateva sugestii ce pot servi in asemenea imprejurari:

Principiul 1 -- Incepeti cu laude si aprecieri sincere.

Principiul 2 -- Atrageti atentia celorlalti asupra greselilor comise intr-un mod indirect.

Principiul 3 -- Inainte sa-i criticati pe ceilalti, comentati-va propriile greseli.

Principiul 4 -- Puneti intrebari in loc sa dati ordine directe.

Principiul 5 -- Crutati amorul propriu al celorlalti.

Principiul 6 -- Laudati cea mai neinsemnata imbunatatire si cel mai mic progres. "Aprobati cu insufletire si laudati
din belsug".

Principiul 7 -- Obligati-i pe ceilalti sa respecte standardele unei reputatii nepatate.

Principiul 8 -- Folositi imprejurarile. Dati impresia ca orice greseala poate fi indreptata.

Principiul 9 -- Asigurati-va intotdeauna ca interlocutorul dumneavoastra e fericit sa faca ceea ce-i propuneti.

Dale Carnegie -- secretele succesului

Schimbarea de mentalitate

Cu ani in urma, un predicator calatorea impreuna cu sotia lui prin satele din Tennessee. Intr-o seara, s-au oprit la un birt sa manince. In birt a intrat apoi un barbat, pe care toti clientii pareau sa-l cunoasca. A trecut de la o masa la alta salutandu-i pe toti si toti pareau sa se bucure de atentia pe care o primeau din partea lui.
Dupa aceea, omul s-a oprit la masa predicatorului, iar dupa ce a aflat cu ce se ocupa acesta, s-a asezat si i-a istorisit povestea sa uimitoare.
"Atunci cand eram doar un baietas", a inceput omul, "locuiam nu departe de biurtul asta. Cand m-a nascut, mama mea nu era maritata. Intr-un targ din Tennessee, asta a dat nastere la barfe si indignare. Oamenii se purtau crud cu mama mea, ridiculizand-o si indepartand-o din societate.
Copil fiind, am avut parte de acelasi tratament. La scoala, eram luat in ras si dat la o parte. Nu aveam prieteni. Prin urmare, crescand, am devenit din ce in ce mai retras.
Intr-o zi, pe cand aveam cam 12 ani, in targul acesta a venit alt preot. Oamenii spuneau ca este un vindecator inzestrat... ca putea sa tina predici maiestre. Vorbeau atat de frumos despre el, incat mi-am spus ca trebuie sa merg sa-l vad si eu.
Incepusem sa merg la biserica saptamana de saptamana ca sa-l ascult pe acest predicator minunat. Totusi, aveam grija mereu sa plec cu putin inainte de sfarsitul slujbei. Ii auzeam pe oameni vorbind cu voce scazuta cand intram si stiam ca spun :'Ce cauta un baiat ca el in biserica?' Nu voiam sa le dau ocazia sa-mi spuna asta in fata.
Dar intr-o saptamana, predica a fost atat de buna, de inaltatoare, incat am uitat sa plec din timp. Deodata, slujba s-a incheiat. Iar spre uimirea si groaza mea, preotul a venit drept la mine si mi-a vorbit.
'Al cui fiu esti?' m-a intrebat el.
Toata congregatia inghetase. Deodata, in biserica se facuse o liniste de mormant. Eram atat de rusinat, incat n-am putut sa fac altceva decat sa-mi plec ochii. Abia mai respiram.
Preotul a inteles imediat ca facuse o eroare. Fara sa ezite o clipa, a zambit larg, si-a indreptat umerii si a spus cu voce limpede si puternica, asa incat sa auda toti cei de fata:
'A, te recunosc. Asemanarea este neindoielnica. Esti un vlastar al Domnului. Cred ca e tare mandru de tine!'
Spre sfarsitul povestirii, glasul omului incepuse sa tremure usor. Dar a tras aer in piept si si-a incheiat popasul cu vorbele astea:
"Din ziua aceea viata mea s-a schimbat. Am capatat incredere. De fapt, am ajuns sa ma bucur de ceva succes ca om politic."
Apoi omul si-a cerut scuze si si-a croit drum catre iesire, batandu-i pe unii pe umar si dand mana cu unii si cu altii.
Cand hangita le-a adus nota de plata, predicatorul a intrbat-o daca il cunostea pe omul acela prietenos care tocmai plecase.
"Da' cum sa nu. Toata lumea il cunoaste pe Ben Walter Hooper. A fost guvernatorul statului Tennessee."

Nu e o poveste minunata? Ea arata cata putere ne da increderea si gandirea pozitiva. Odata ce Hooper si-a schimbat mentalitatea, si viata lui s-a schimbat. In loc sa-si spuna ca este un om neinsemnat pentru ca era un copil din flori, a ajuns sa creada ca e la fel de bun ca oricine altcineva, caci e vlastar al Domnului. Aceaasta simpla, dar dramatica schimbare de mentalitate a transformat un proscris intr-un guvernator.


Bill Quain -- com.ert

Asculta fara sa intrerupi

Intr-o dimineata, acum cativa ani, un client manios intravijelios in biroul lui Julian F. Detmer, fondatorul Companiei de Tesaturi Detmer, care a devenit apoi cel mai mare distribuitor de tesaturi in reteaua de croitorie.
"Omul acesta ne datora o mica suma de bani", mi-a explicat domnul Detmer. "Clientul nega, dar noi stiam ca nu avea dreptate. Deci serviciul nostru financiar insista ca el sa plateasca.
Dupa ce a primit o serie de scrisori de la contabilii nostri, clientul respectiv si-a facut valiza si a venit la Chicago; a navalit in biroul meu ca sa ma informeze ca nu numai nu va achita factura, dar in plus nu va mai cheltui nici un dolar pe produsele Companiei de Tesaturi Detmer.
Am ascultat rabdator tot ce a vrut sa-mi spuna. Eram mereu tentat sa-l intrerup, dar mi-am dat seama ca ar fi un pas gresit. Deci l-am lasat sa se descarce. Cand, in fine, s-a mai racorit si a fost capabil sa asculte, i-am spus pe un ton bland: "Va multumesc pentru ca ati calatorit pina la Chicago ca sa-mi relatati acest caz. Mi-ati facut un mare serviciu, pentru ca daca departamentul nostru financiar v-a deranjat pe dumneavoastra, ar putea aduce deservicii si altor clienti de nadejde ai nostri, si asta ne-ar aduce doar dezavantaje. Credeti-ma, sunt mai interesat sa aud toate astea decat sunteti dumneavoastra in a le spune."
Era ultimul lucru din lume pe care astepta sa-l auda de la mine. Cred ca a fost putin dezamagit, fiindca el venise la Chicago ca sa ma puna la punct, iar eu ii multumeam in loc sa ma iau la harta cu el. L-am asigurat ca i se va anula datoria, pentru ca el era un om foarte atent care avea in sarcina un singur cont, pe cand functionarii nostri au pe cap mii de conturi. Deci, era mai putin probabil sa se insele el decat noi.
I-am mai spus ca inteleg perfect cum se simte si ca, daca as fi fost in locul lui, as fi procedat, fara indoiala, exact la fel. De vreme ce nu mai avea sa fie clientul nostru, i-am recomandat alte companii de tesaturi.
In trecut, cand venea la Chicago, obisnuiam sa luam pranzul impreuna, deci l-am invitat la masa. In ciuda unor rezerve, a acceptat, dar, intorsi la birou, a depus o comanda mai mare decat de obicei. S-a intors acasa mai destins si, dorind sa fie la fel de onest fata de noi cum fuseseram noi fata de el, si-a revizuit chitantele, a gasit-o pe cea ratacita si ne-a expediat un cec, insotit de scuzele sale.
Mai apoi, cand sotia i-a nascut un baietel, l-a botezat cu al doilea prenume "Detmer", si a ramas client si prieten al companiei noastre pana la moartea lui, survenita cu 22 de ani mai tarziu."

Dale Carnegie

Stan si gradinita

Stan s-a intors intr-o seara acasa de la lucru si l-a gasit pe Tim, baietelul lui cel mai mic, tipand si izbind cu picioarele in podeaua sufrageriei. Urma sa mearga la gradinita a doua zi si nu vroia. Reactia fireasca a lui Stan ar fi fost sa-l pedepseasca pe copil, sa-l trimita in camera lui si sa-i spuna ca va merge oricum si ar fi bine sa se obisnuiasca cu gandul. N-avea de ales. Dar in acea seara, intelegand ca asta nu l-ar ajuta pe Tim sa inceapa gradinita cu cele mai bune ganduri,
Stan s-a asezat si s-a gandit:"Daca as fi in locul lui Tim, cum m-ar atrage gradinita?" El si sotia lui au scris o lista cu toate lucrurile distractive pe care le va invata Tim: va picta cu degetul, va invata cantece si-si va face noi prieteni.
Apoi le-a pus in practica. "Ne-am pornit cu totii - sotia mea, Lil, celalalt fiu al meu, Bob, si eu - sa pictam cu degetul pe masa din bucatarie si sa ne amuzam. Curand, Tim a inceput sa pandeasca de dupa colt. Imediat a cerut sa fie primit in joc.
"o, nu! Trebuie mai intai sa mergi la gradinita ca sa inveti cum sa pictezi cu degetul."In cuvinte cat mai entuziaste, am revizuit toata lista si i-am explicat pe intelesul lui cata distractie il va astepta la gradinita.
A doua zi dimineata, cred ca s-a trezit primul. Cand am coborat, l-am gasit dormind tun pe un scaun din sufragerie. "Ce faci aici?" "Astept sa merg la gradinita. Nu vreau sa intarzii." Entuziasmul intregii familii a trezit in Tim o dorinta atat de
vie care n-ar fi putut sa fie provocata de oricata vorbarie sau amenintari.

Dale Carnegie

Tata uita

Asculta-ma, fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta sub obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea
plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand imi citeam ziarul in biblioteca, am
fost inabusit de remuscari. Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei.
Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai
sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru
ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale.
Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura, infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea
cu prea mult unt. Si cand te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus:
"pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: "Indreapta-ti umerii!"
Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai
cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani
- si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti fiule, asa se poarta un tata!
Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri?
Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovai in pragul usii.
"Ce vrei?" m-am rastit.
n-ai sous nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele tale mici incolacite
in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide.
Si apoi ai plecat, tropaind usor pe scari.
Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din
mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa - asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat.
Nu ca nu te iubeam; dar ceream prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta.
Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desavarsita ca zorii ce invaluie
triumfator dealurile domoale. Toate astea se adunasera in impulsul tau de moment de a te napusti sa ma saruti si sa-mi urezi
noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenunchiat acolo,
rusinat!
E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate astea daca ti le-as spune cand esti treaz. De maine o sa fiu un tatic
adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu. O sa-mi musc limba
inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult."
Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat. Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil,
imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei.
Ti-am cerut prea mult, mult prea mult.

de W. Livingston Larned

Primul legamant al succesului

"M-am nascut pentru succes, nu ca sa esuez.
Am fost nascut sa triumf, nu sa-mi plec capul, infrant. Am fost nascut sa gust victoria, nu sa ma tangui si sa ma vaicaresc.
Ce s-a intamplat cu mine? De cand visurile mele s-au prabusit in cenusia mediocritate in care oamenii de rand se aplauda unul pe altul ca fiind extraordinari?
Nimeni nu e mai inselat de altul ca de sine insusi. Lasul e convins ca e doar prudent, iar saracul crede ca practica abstinenta. Nimic nu e atat de usor ca a te amagi singur, pentru ca este totdeauna usor de crezut ceea ce vrem sa credem. Nimeni, in viata mea, nu m-a amagit atat cat m-am amagit singur.
De ce incerc mereu sa-mi ascund micile impliniri sub patura cuvintelor, care ma fac sa muncesc mai putin sau ma scuza pentru lipsa mea de abilitate? Cel mai rau lucru este ca am inceput sa cred in scuzele mele, astfel incat am ajuns sa-mi vand zilele pentru un banut, consolandu-ma singur ca lucrurile ar putea fi si mai rele.
Gata!
Este timpul sa ma privesc atent in oglinda pana cand imi voi da seama ca dusmanul meu cel mai mare... sunt eu insumi. In cele din urma, intr-un moment magic, cu ajutorul primului pergament, valul amagirii de sine se va ridica de pe ochii mei.
Acum stiu ca sunt trei feluri de oameni in lume. Primii invata din propria lor experienta - acestia sunt inteleptii. Urmatorii invata din experienta celorlalti - acestia sunt cei fericiti. Si ultimii nu invata nici din propria lor experienta, nici din a celorlalti - acestia sunt nesabuitii.
Eu nu sunt un nesabuit. De acum inainte voi sta pe propriile mele picioare, iar ingrozitoarele carje ale autocompatimirii si automultumirii le voi arunca pentru totdeauna.
Niciodata de acum incolo nu imi va mai fi mila de mine si nu ma voi mai considera nevolnic.
Cat de nesabuit am fost cand am adastat in disperare, pe marginea drumului, privind cum trec oameni plini de succes si oameni avuti. Au fost ei oare binecuvantati cu capacitati speciale, cu o rara inteligenta, cu un curaj eroic, cu o ambitie puternica si cu alte calitati de exceptie, pe care eu nu le am? Au avut ei mai multe ore pe zi decat mine ca sa-si indeplineasca maretele lor indatoriri? Au avut ei inimile pline de compasiune si sufletele incarcate de iubire mai mult decat mine? Nu. Dumnezeu nu are favoriti. Cu totii suntem facuti din acelasi aluat.
Acum stiu, de asemenea, ca tristetea si renuntarile din viata mea li s-au intamplat si altora. Chiar si cei mai intelepti si plini de succes oameni din lume sufera deceptii, dureri si esecuri, dar ei, spre deosebire de mine, au invatat ce nu exista pace fara necazuri, odihna fara oboseala, bucurie fara suferinta, victorie fara batalie; si acesta este pretul pe care il platim cu totii pentru a trai. A fost o vreme cand am platit pretul din toata inima si cu usurinta, dar dezamagirile constante si infrangerile mi-au erodat mai intai increderea, apoi curajul, la fel cum o picatura de apa distruge in timp cel mai dur granit. Toate acestea au ramas acum in urma mea. Nu mai sunt dintre cei ce traiesc ca si cum ar fi morti, mereu in umbra altora, ascunzandu-se in spatele parerilor de rau si al pretextelor, in timp ce anii se irosesc.
Niciodata de acum incolo nu imi va mai fi mila de mine si nu ma voi mai considera nevolnic.
Acum stiu ca rabdarea si timpul pot face mai mult decat forta si pasiunea. Dupa ani de frustrari, vine vremea recoltei. Tot ceea ce am facut pentru a implini si tot ceea ce am sperat sa implinesc s-a intamplat si se va intampla prin truda, rabdare, perseverand ca o furnica ce-si construieste musuroiul, fir de nisip cu fir de nisip, gand dupa gand, pas cu pas.
Succesul, cand vine peste noapte, deseori pleaca odata cu venirea zorilor. Acum sunt pregatit pentru o viata plina de fericire, pentru ca in sfarsit mi-am dat seama de puternicul secret ascuns in anii in care am fost tratat atat de dur. Esecul este, untr-un sens, drumul catre succes, intrucat fiecare descoperire a ceea ce este fals ne face sa cautam cu seriozitate adevarul si fiecare experienta noua ne arata o anume forma de eroare pe care va trebui apoi sa o evitam cu grija. Calea pe care pasesc, deseori udata cu lacrimi, nu inseamna o calatorie irosita.
Niciodata de acum incolo nu imi va mai fi mila de mine si nu ma voi considera nevolnic."

OG MANDINO

despre temperamente

Fiecare din temperamentele existente (coleric, sangvinic, melancolic, flegmatic) are calitatile si defectele aferente. Cunoasterea acestora ajuta enorm la dezvoltarea persoanei. Am sa citez din 'Personalitate plus' de Florence Littauer:
'Sangvinicul popular are nevoie sa se organizeze, dar nu sa se simta vinovat atunci cand nu poate sa-si clasifice toata viata in dosare. Melancolicul perfect are nevoie sa se relaxeze si sa fie mai agreabil, dar nu sa se simta vinovat atunci cand nu se transforma peste noapte intr-un actor de comedie. Flegmaticul linistit ar trebui sa-si intareasca motivatia si sa se mobilizeze, dar nu sa se simta vinovat atunci cand nu simte un entuziasm debordant. Colericul puternic va accepta ce este profitabil si va arunca restul fara remuscari, dar ar trebui sa-si dea seama de diferentele temperamentale si sa nu ii desconsidere pe cei care nu i se subordoneaza si nu il accepta ca lider.'
Acest fragment de sus iti poate folosi numai in momentul in care stii ce fel de temperament ai. Daca nu stii cauta teste si aflati-l. Va poate scuti de multe probleme sa stiti cum sunteti si mai ales de ce sunteti asa.

Vizualizarea

'Zig Ziglar povesteste despre un om care a venit la o conferinta unde preda. Tipul a spus cu voce tare ca el crede ca totul este o prostie. Era un barbat extrem de gras, avand mai mult de doua sute de kilograme. Probabil ca ar fi plecat, doar ca ii era greu sa se ridice in picioare si sa se strecoare afara in fata tuturor celor prezenti.
Omul s-a dus acasa si a inceput sa se vizualizeze slab. A inceput sa se vada cantarind o suta de kilograme si s-a imaginat fiind intr-o forma fizica buna. A crezut ca va purta numarul 46 la costum. Si, in urmatoarele sase luni, a pierdut mult in greutate.
A stiut ca are succes atunci cand, intr-o zi, era intr-un magazin si a auzit o fetita spunand:
-Uite, mami, un om gras!
S-a intors imediat si, spre sincera lui bucurie, a vazut ca fetita nu arata spre el, ci spre altcineva!

Convingerea ta iti determina actiunea, iar actiunea iti determina rezultatele. De obicei, rezultatele mai bune iti imbunatatesc atitudinea si viitoarele rezultate. Dar mai intai trebuie sa crezi.'

--Indrazneste sa castigi-- --Jack Canfield--Mark Victor Hansen--

Pilda zilei

Tatal meu bogat spunea astfel:"Oamenii importanti au visuri importante, iar oamenii modesti au visuri modeste. Daca vrei sa-ti schimbi personalitatea, incepe prin a-ti schimba visurile." Cand am dat faliment si mi-am pierdut banii, tatal meu bogat spunea:"Nu lasa niciodata ca acest regres financiar temporar sa-ti diminueze indrazneala visurilor. Viziunea lor te va sustine in aceasta perioada dura a vietii tale." El mai spunea:"Falimentul e ceva temporar, saracia este eterna. Chiar daca ai dat faliment, nu te costa nimic sa visezi ca esti bogat. Multi oameni saraci raman saraci pentru ca au renuntat sa mai viseze."

Robert T. KIYOSAKI - Afaceri interactive

lucruri bune

Am descoperit de putin timp, cu ajutorul unei prietene, ca se poate trai altfel decat de obicei. Si aici ma refer la a gandi altfel decat de obicei. Am inceput sa renunt la 'nu pot','nu am cum','o sa imi mearga rau daca..' si le-am incoluit cu 'voi face', 'incerc', 'ma strduiesc' si altele.
Incepand de acum pe blogul acesta vor fi numai lucruri pozitive, citate ajutatoare si lucruri folositoare. Desi pare greu, e mai usor (si mai rentabil) sa cauti solutii la probleme in loc sa te plangi de ele. Orice problema este un lucru bun, caci te pune in situatia de a-ti folosi creierul, de a gasi solutii si asta duce la dezvoltare.

"viata e o pila si doar tu si numai tu hotarasti daca te toceste sau te slefuieste." . --Cavett Robert--

"am o problema.
Tanarul tocmai venise la dr. Norman Vincent Peale de pe Fifth Avenue din New York, il apucase pe acesta de revere si spusese:
-Domnule dr. Peale, va rog sa ma ajutati. Nu pot face fata problemelor. Sunt prea mari.
-Uite, zise dr. Peale, trebuie sa tin un discurs. Daca imi dai drumul la revere, iti voi arata un loc in care exista oameni fara probleme.
-Daca puteti face asta, spuse tanarul barbat, as da orice sa merg acolo.
-s-ar putea sa nu vrei sa ajungi acolo, zise dr. Peale, dupa ce vei vedea locul. Este la doar doua strazi departare.
Mersera la cimitirul Forest Lawn si dr. Peale spuse:
-Uite, sunt 150.000 de oameni aici. Intamplator, stiu ca nici unul dintre ei nu are nici o problema.
....
Problemele sunt un semn de viata. Daca ai o problema mare, fii recunoscator pentru ea. Asta inseamna ca esti viu si ca functionezi."
citat din --Indrazneste sa castigi -- jack canfield si mark victor hansen

De ziua ta

Astazi tin sa urez un sincer 'La multi ani!' doamnei doctor Comanescu, deoarece este ziua ei aniversara. Tot cu ocazia asta tin sa-i multumesc pentru toate sfaturile si ajutorul pe care mi l-a acordat de-a lungul timpului.

2011

Am aflat acum ca in 2011 masinile non euro urmeaza sa-si puna prelatele pe ele, nemaifiind acceptate pe sosele. Asta datorita legii date de alesii nostri. Romani sau europeni. Nu mai pot conduce mercedesul meu din 1977 pentru ca e non euro. Adica polueaza. Pai, euro 4, 5 sau 17 nu polueaza?! Sa zicem ca imi iau o masina euro 5 dupa ce ma indatorez la banca pe urmatorii 15 ani si incep sa ma folosesc de ea. Pai in urmatorii 5-10 ani masina aia se duce dracu, caci acum se fabrica masini de 5 ani si atat si apoi, chiar daca nu se duce si inca se mai taraie scot astia o lege in care nu te mai lasa sa-ti folosesti masina, deoarece nu mai e euro n'spe si polueaza. Pai sa ma frec in gura lor de alesi, eu o sa ajung tot pieton si cu inca 5 ani rate de plata. Si nu imi fac griji in privinta sanatatii, caci au ei grija sa fiu sanatos sa le platesc datoriile (vezi lege antifumat). Si tot legat de poluare, imi vine in minte asa zisa taxa de poluare (fosta taxa de prima inmatriculare) si scopul ei. Bun platesc o taxa enorma ca sa inmatriculez o masina poluanta. Nu mi se interzice sa o inscriu, ci doar ma jegmanesc! Stau si ma intreb unde mama dracu e diferenta?! Ca daca nu plateam taxa, masina tot atata polua. Si daca platesc taxa de ce mama dracu nu o folosesc sa impadureasca tara asta, ca de taiat padurea...
Si revin la ce am scris mai sus. Incepand de anul asta e interzis a mai fuma in locuri publice, bla, bla, bla. Ca o paranteza m-am lasat de fumat de ceva timp, dar tot consider legea asta impotriva firii. Bai, daca eu vreau sa ma otravesc pe soclul statuii lui Ovidius in centrul Constantei de ce trebuie sa ma opreasca statul?! Pentru ca exista riscul sa se otraveasca si altcineva involuntar?! Pai daca nu vrea sa se otraveasca se se indeparteze! Ca nu o sa ma otravesc 24/7!
Cica asta-i democratie. Alesi nostri care se lupta pentru noi! Ar trebui sa le spunem alesii p.... care se lupta impotriva noastra. Este cumva o lume in care sunt doua chestii: scaunul si ce este sub scaun. Cine apuca un loc pe scaun face tot posibilul (legal) sa nu cumva sa scoata altul capul de sub scaun.
Imi vine sa ma tot duc! Da unde dracu?!

Autoaparare sau ...

Stau si ma intreb cum mama dracukui e posibil ca unii oameni sa aiba un tupeu de neconceput. Ma mai intreb cum de unii oameni reactioneaza intimidati la amenintari si se invinovatesc pentru lucruri facute da altii.
Dar sa vorbesc mai concret.
Anul trecut, de sarbatori eram acasa cu toata familia si cu o gasca intreaga de invitati si sarbatoream evenimentul. La un moment dat unul din musafiri a descoperit ca-i lupsesc anumite bunuri cu care venise, si pe care le lasase in bucatarie. Bucataria se afla aproape de intrare. Ce s-a intamoplat de fapt. Un individ plin de tupeu a intrat in curte, cu toate ca eram cu totii in casa la doar cativa metri distanta, a bagat mana pe geam si a luat obiectele in cauza. Pauza totala. Am chemat politia si cazul a fost rezolvat din parti. Prinde orbul scoate-i ochii!
Azi, acelasi individ, (probabil) in conditii similare, a intrat nu numai in curte ci pana in bucatarie si si-a mai luat niste lucruri. Va vine sa credeti?!
Ei bine e adevarat. Parintii mei se invinovatesc ca nu au incuiat poarta la intrare. Eu am zic ca daca il prind pe individ (caci daca i-a mers de doua ori o sa mai incerce) o sa il calc in picioare, dupa ce il fac de nerecunoscut in prealabil. Acum ma gandesc voi avea probleme cu legea pentru vatamare corporala? Caci e clar ca nu mai apelez la politie. Parintii mei spun sa stau linistit sa nu ajung la puscarie si sa fim mai atenti pe viitor. Eu zic ca daca prima oara o bagat mana pe geam, a doua oara a intrat in casa, a treia oara o sa ne puna cutitul la gat. O sa il astept sa se intoarca. Abia astept.

Ganduri

Ma gandeam astazi la o ciudatenie a firii umane. Am zile cand imi doresc o chestie asa de tare ca nu ma mai pot gandi la altceva. Si ce e mai ciudat este ca daca se intampla sa am acea chestie ajung sa nu ma mai bucur de ea. Spre ex., pe vremea cand eram plecat in Afganistan imi doream din tot sufletul un laptop. Si mi-am luat unul. L-am folosit intens o perioada. Acum a ajuns sa fie doar un alt obiect pe care se depune praful si pe care il mai deschid din cand in cand. Cineva ar putea spune ca il pot vinde daca tot nu-l mai folosesc, dar aici apare o alta ciudatenie. Am un fel aparte de a ma atasa de lucruri (si cred ca nu sunt singurul), lucruri care nu-mi mai folosesc dar de care nu ma pot desparti. Si am inceput sa ma gandesc la cele de mai sus cand am vazut un cunoscut ca si-a luat casa si tot ce-i trebuia sau nu prin credit bancar. Si nu pot spune ca nu a fost un lucru maret sa ai cam tot ce-ti doresti asa dintr-o data. Problema este ca intervine obisnuinta si nu mai esti asa de euforic dupa o perioada de timp. Am o problema. Mereu imi doresc altceva. E naspa.

 

Societatea de consum

Stateam si ma gandeam zilele trecute la ceea ce am ajuns cu totii: nu mai suntem oameni, suntem consumatori. Nu mai mergem in magazine sa cumparam sare, zahar sau mai stiu eu ce. Acum mergem la magazine (scuze, la mall - cine mai merge la magazine!?) sa cumparam oferte. Iti trebuie sau nu un lucru, asta nu mai conteaza. Important e sa fie la 'oferta'. Si oferte sunt slava Domnului (care o fi ala!). Impart pliante comerciale din cand in cand pentru a mai strange ceva bani pentru 'oferte'. Si ma uit la oameni. Daca ii suni la interfon sa le ceri sa te lase in bloc pentru un motiv sau altul, devin suspiciosi. Se gandesc ca iti doresti sa-i furi sau mai stiu eu ce. Le e teama sa nu le furi ceea ce au cumparat 'la oferta'. Dar daca, in schimb, le zici ca ai oferte de la nu stiu ce magazin iti deschid fara nici o ezitare. Incep sa am sentimentul ca romanii cand vine vorba de citit au ramas blocati pe oferte si preturi. Mi-e teama sa intreb pe cineva cand a citit ceva ultima oara, ceva care sa nu se refere la vreun obiect de vanzare, sau la vreo chestie mondena. Chiar acum imi vine in gand faptul ca scriu un mesaj tardiv intr-o limba moarta. Si ca sa nu fiu considerat cumva un antipatriot (daca ma pot exprima asa) am sa adaug ca saptamana trecuta aveam o dicutie cu un amic grec legata de reclame, si el imi spunea cat de proaste (dar eficiente) sunt unele reclame in Grecia. Imi spunea ca pe un post tv pentru copii tot aparea reclama la un (ati ghicit!) mall cu jucarii. In acea reclama se tot spunea 'avem cutare chestie pentru voi aici, veniti sa o cumparati acum!', iar amicul meu imi spunea cum copilul lui venea la el si ii spunea, ba ca vreao papusa Barbie, desi avea vreo zece, ba ca vrea Monopoly, desi avea unul. Cand a vazut ca nu prea are succes a cerut sa mearga la mall si atat. Pentru ce a intrebat tatal? ce vrei sa iti iei? iar raspunsul copilului a fost de genul: nu stiu; vad eu cand ajungem acolo. Cu alte cuvinte nu ii trebuia ceva neaparat, dar reclama a facut-o sa vrea acolo neaparat. Si copilul ala nu e decat un exemplu a ceea cea se intampla acum. Intrebare: nu ai vrea sa iti cumperi o plasma sau un lcd de 1m diagonala? Nu mai conteaza ca ai o camera de 9mp si ca ar trebui sa mergi la vecin si sa te uiti pe geam la tv ul tau ca sa nu te supere dimensiunea ecranului. Si in plus ce mai conteaza ca tv ul pe care il ai in momentul de fata nici nu a apucat sa iasa din garantie. Sau ce importanta are ca ai televizor in toate camerele. Iti spun eu ce conteaza:RECLAMELE, care au astfel ocazia sa iti spele creierul in toata casa. E bine ca macar societatea te apreciaza. Esti un consumator de top. De aici si nevoia continua de a alerga dupa bani; de aici noua ordine sociala unde cel care are e mai presus decat cel care stie. Banuiesca ca in ciclul evolutiei o maimuta aduna mai multe banane decat celelalte. Avea a aparut invidia si a creat o ordine pe care o regasim si azi. Apoi o maimuta care se saturase sa se uite la cele avute a coborat din copac si a lasat bananele in urma. Acum ne cam intoarcem la societatea bananelor. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Nu sunt nici unul din cei care militeaza impotriva societatii de consum pe de-a-ntregul. Adica vrand nevrand sunt anumite lucruri care iti fac viata mai usoara si care merita cumparate. Dar de aici si pana la a munci ca un apucat doar ca sa iti mai faci ceva in casa, sa iti schimbi masina cu una la moda sau mai stiu eu ce. Si acum nu vorbesc de altcineva, ci vorbesc doar despre mine. Am renuntat la un job unde aveam timp pentru mine suficient, dar unde eram dirijat de o gramada de frustrati, doar ca sa ajung sa muncesc pentru cineva caruia as putea sa ii povestesc multe lucruri de care nu are habar. Cand ii sugerez sa mai invete ceva raspunsul e acelasi 'la varsta mea nu-mi mai trebuie'. Eu de aici inteleg asta: 'la banii mei il cumpar pe unul care le stie deja!' Inchei aici. Ce as mai putea spune?