Monday, October 28, 2013

A fi una cu tatăl și cu fiul

Sună a sex în grup. Dar e vorba de altceva. E vorba de învațătura unei religii prost înțelese. Și ca să intru în subiect, am să încep cu un banc. ”La un spital de nebuni, în biroul directorului (blogul de față) se afla un individ în vizită (voi sunteți ăla). La un moment dat în birou intră furtunos doi nebuni care se certau de zor (eu sunt ăia). Directorul (tot eu) i-a întrebat de ce se ceartă. Unul zice: _Individul ăsta pretinde că e trimisul lui Dumnezeu pe pământ! _Așa, si?! _Păi nu are cum să fie trimisul lui Dumnezeu pe pământ.... pentru că eu sunt trimisul lui D-zeu! _Sunteți doi nebuni amândoi, răspunse directorul. Nici unul dintre voi nu este trimisul lui Dumnezeu pe pământ! _De ce? au intrebat cei doi în cor. _Pentru că n-am trimis pe nimeni!” Așa că, din această cauză am să recunosc că nu sunt trimisul lui D-zeu pentru simplul motiv că nu am trimis pe nimeni. Deci, dacă nu v-ați lămurit încă, să mai încercăm ceva. Conjugarea verbului ”a fi... Dumnezeu!”. Repetați după mine: eu sunt Dumnezeu, tu ești Dumnezeu, el e Dumnezeu, noi suntem Dumnezeu, voi sunteți Dumnezeu, ei sunt Dumnezeu. Concluzia? Aveți cu toții dreptate. Mă gândeam că așa stă treaba și nu precum cea trâmbițată de popi. Aceea că El e un moș în ceruri care pregătește pedepse cu nemiluita și ni le dă în vecii vecilor, pentru că ne iubește. Păi în cazul ăsta prefer să o ascult pe fiica de cinci ani a unui prieten, care zice ca D-zeu e batrân și că atunci când o să moară o să cadă din cer. Deci (trag concluzii in stil manelistic - fără număr!), eu zic așa: Dumnezeu e o sămânță care încape între două degete, o sămânță care se experimentează prin rădăcini (the dark side) - partea care se dezvoltă luând, și tulpină, trunchi, ramuri (the light side) care se dezvoltă oferind frunze, flori, fructe. Sămânța e Dzeu și când e sămânță, si când e rădăcină, si când e tulpină, și când e ramură. Niciodată nu este mai mult sau mai puțin Dumnezeu, cum nici o ramură nu e mai Dumnezeu decât alta, sau mai Dumnezeu decât rădăcina, sau tulpina. Deci nu am trimis pe nimeni; am venit în persoană. De fapt nu am venit, căci eram deja aici. Și m-am întâlnit cu mine, și nu m-am recunoscut și m-am pedepsit, m-am înțeles greșit și m-am judecat. .... Dacă ai citit pînă aici m-ai judecat măcar o dată. Când te uiți în oglindă ce vezi? Te vezi pe tine. Dar cum te poți vedea? Tu ești aici, nu ești acolo! Aaaa, e doar imaginea ta! Și eu ce sunt?! Nu arăt ca tine, deci nu am cum să fiu tu. Dar, ...poate ca există mai multe feluri de oglinzi de care nu ești conștient. Poate că aspectul meu e diferit tocmai pentru a reflecta o altă imagine a ta, un alt aspect. Nu sună bine, așa-i? Mai ales dacă începi să înțelegi ce spun. Deci, EU SUNT TU. EU SUNT DUMNEZEU. Mâine când mă vezi pe stradă, în miile de reflecții treci peste limitele pe care ti le-ai impus și începe să vezi cum ești, cum sunt. Nici mai mult, nici mai puțin decât un DUMNEZEU amnezic.

Saturday, October 12, 2013

Generatia "I"

I-Pod, I-Pad, I-Phone, I-Tab, I-Mac, I-Drill ...... Suntem generatia I. I-Diot. Iar eu ma simt un reprezentant de seama. Nu am decat un I-drill, but still... Ma rodea moldoveanu mai devreme si am decis sa-i dau de lucru. Rog moldovenii sa nu se simta ofensati de comparatie. Li se trage de pe vreme cand armata era obligatorie si puteai recunoaste un recrut moldovean dupa prima intrebare "Ai, da de mancare cand ni da?". Sa revin. Mi-am cumparat o punga de Bake rolls cu aroma de pizza. Si de aici a inceput totul. Mananc un surogat de paine uscata, platit la pret de doua paini, si care are o aroma de pizza. Aroma de PIZZA. Zeama de urma de umbra de miros de.... Puii mei, pai pizza e un fel de cos de gunoi pentru resturile de salam, cascaval, bacon, masline, ciuperci etc. ce au ramas prin casa. E un fel de latura. Ca aia de o dadea bunicu la porci. Paine si cu alte resturi de la masa. Diferenta sta doar in consistenta. Ca si pizza la randul ei e facuta cu salam, salam ce reprezinta un alt produs facut din resturi... Ce m-a facut sa ma includ fara nici o retinere in generatia 'I' a fost tocmai faptul ca am cumparat cateva coji de paine la pretul a doua paini, doar pentru ca aveau 'aroma' de latura, pardon, de pizza. WTF?! Da' noi ca generatie suntem mai evoluati ca retarzii aia de comunisti care nu mai mor. Pai, generatia asta 'I' are tot ce generatiile vechi obtineau cu greu. Tv? pac, pac. Avem. Sex? de tot felul, cu lectii online si de la orice varsta. Astia din generatia 'I' cand renunta la biberon trec direct la prezervative. Altceva? Batranete. Pai acum nu mai trebuie sa astepti 80-90 de ani ca sa faci rost de ea; o poti avea chiar si fara sa o ceri pe la 40-45 de ani. Gata cu statu la coada. Servire la domiciliu. Cocoasa? Pai depinde cat de repede devii dependent de Minecraft sau Facebook sau...

Thursday, October 10, 2013

Unde oare?

Dimineață devreme alarma telefonului mă readuce la viață. Dintr-un somn greu în care visam cum mă lupt cu fantomele gândurilor mele nematerializate, mă trezesc cu o viteză care l-ar face pe Lazăr să arate precum Carl Lewis la suta de metri. Gândul are o trecere rapidă de la nebuloasa viselor la partea practica a dimineții, și anume aceia cu băgatul organului deja deșteptat în virginitatea zilei care abia începe. Merg la baie și cu toată lumina celor 100w îmi ia câteva minute să deslușesc o față pe care să arunc cu ceva apă rece. După asta totul revine la normal. Viteză normală. Rutina zilnică. Lehamitea omniprezentă. Până și duminica a ajuns să nu mai conteze. Există doar că să poți realiza cât de rahat e în restul zilelor. Și totuși.... Îmi amintesc de o perioadă în care abia așteptam să mă trezesc. Erau atât de multe de făcut și simțeam o bucurie nespusă să le fac. Dar, de-a lungul drumului, ceva mi-a futut direcția. Ziua are în continuare 24 de ore, cu mai mult sau mai puțină lumină, dar eu (ca și tine, dealtfel) nu mai avem decât câteva ore, cel mult. Le-am dat pe ale noastre și le-am luat pe ale altora. Dar, problema cu orele altora este că doar le luăm fără a le avea. Așa că revin la titlu: unde oare ne-am futut direcția, de am ajuns să ne dorim să se termine ziua și nu mai știm să ne bucurăm de un răsărit?