Dezvoltare personala

Tuesday, June 9, 2015

Soferi de drifting

Se pare ca asta am ajuns cu totii. Daca pe vremuri inaintam cu viteza melcului acum avem viteza superluminica. Catre ce? Nimeni nu cred ca are habar, dar toti simtim adrenalina. Am momente cand sunt la volan si raman pierdut in vreun peisaj care se intampla sa fie pe traseu (aviz celorlalti participanti la trafic!), iar sotia sare ca arsa si imi zice sa ma uit la drum. M-am tot uitat la el kilometri in sir si in afara de cate o groapa pe ici pe colo, nu e nimic de vazut. I-am mai zis si ei sa admire peisajul caci nu conduce. Ea nu, e copilot de prima mana. I-am mai zis cateodata, cand se intampla sa vad ceva mirific, 'ti-ne tu volanul ca si asa nu te uiti la peisaj!'. Observ cu tristete ca am ramas blocati pe destinatie fara sa mai savuram calatoria. Fie ca este vorba de o deplasare dintr-un loc in altul, sau de la un moment la altul, sau de la o idee la alta. Am ramas blocati pe 'vreau sa ajung acolo acum!' si in permanenta atingerea destinatiei se face un moment prea tarziu, motiv pentru care setam o alta destinatie. Si tot asa. Practic in timpurile noastre avem acelasi traseu de parcurs, timpul dintre punctul de plecare si cel de sosire a ramas acelasi, numai ca inainte obisnuiam sa ne scurgem practic pe drum, iar acum conducem ca turbatii cu viteza din ce in ce mai mare; inainte mergeam drept si priveam in toate directiile, iar acum mergem precum 'sinusoida' boului, dar cu privirea numai la drum (sau la telefon- whatup, facebook etc.). Si culmea, drumul nu s-a schimbat cu nimic! Eu am decis ca e timpul sa calc frana. Si am sa va spun si voua ce am mai descoperit uitandu-ma in toate directiile (daca e musai o sa postez si pe FB :D). Incep prin a plagia un porc. Mai exact un porc~usor. www.porcusor.blogspot.ro Va urez lectura lenta si savuroasa! Plagiat 'TEHNOLOGIA ȘI MITUL TIMPULUI LIBER [Kai Staats este directorul companiei Over the Sun Innovations, din orașul Loveland, Colorado.] *** În bucătăria părinților mei, din orașul Pheonix, se află o reclamă din 1919, înrămată: o femeie care stă lângă fiica ei îmbrăcată în mireasă. Amândouă zâmbesc, mireasa părând să fie extrem de entuziasmată de cadoul mamei sale: un bufet de bucătărie maraca Hoosier, despre care reclama spune că “îi va păstra energia tinerească și chipul de fetiță”. Reclama continuă: “În casele Hoosier, fiicele știu câți kilometri de pași inutili și câte ore de timp irosit economisește aceste bufet de bucătărie științific. Ele îl respectă pentru serviciul oferit, care îi permite tinerei mame să petreacă mai mult timp fericit cu copiii ei”. Bufetul Hoosier a intrat pe piață înainte blaturile, corpurile de bucătărie, chiuvetele și chiar instalațiile interioare să fie prezente în fiecare bucătărie. Ele conțineau o sită pentru făină, un blat de lucru acoperit de cupru sau cositor, dulăpioare, sertare și spații de depozitare pentru aproape orice lucru de care o femeie ar fi avut nevoie pentru a pregăti masa familiei. Bufetul Hoosier a fost doar unul dintre numeroasele progrese ale automatizării moderne a medicinei, mașinilor și dispozitivelor de economisire a timpului. Acum avem blendere care amestecă hrana mai repede decât am putea face-o cu mâna, toastere, cuptoare pe gaz și cu microunde care ne permit să ne încălzim hrana fără a face focul, frigidere care ne permit să nu mai umblăm după hrană în fiecare zi, fluxuri de aer controlate de termostate automate care ne încălzesc fără foc, mașini de spălat care ne permit să nu ne mai uscăm hainele pe pietrele de pe râu și transport rapid care, în câteva ore, acoperă distanțe care, pentru a fi acoperite, ar fi necesitat zile sau chiar luni de mers. Ne umplem bucătăriile, băile și garajele cu instrumente de economisire a timpului. Le adunăm și le punem unele peste altele. Le reparăm, le îmbunătățim, le cumpărăm, le dăruim, le vindem și, la final, le îngropăm în cimitirele industriale. Și chiar ne cumpărăm case mai mari pentru a face loc tuturor acestor obiecte. Și totuși, mai mult ca oricând, ne luptăm pentru a ne găsi timp liber. Antropologul Jared Diamond și colegii săi au descoperit, cu ajutorul rămășițelor arheologice și studiilor nomazilor moderni că strămoșii noștri de acum 11.000 – 15.000 ani se bucurau de mult mai mult timp liber decât noi. Se pare că acei oameni care vânau și culegeau nu petreceau mai mult de câteva orie pe zi, câteva zile pe săptămână, muncind pentru a supraviețui. Poetul și maestrul zen vietnamez Thich Nhat Hanh, în “Being Peace”, scrie: “Suntem atât de ocupați că abia mai avem timp să ne privim la oamenii pe care îi iubim, chiar acasă la noi, și să ne privim pe noi înșine. Societatea este organizată într-un mod în care, chiar dacă avem timp liber, nu știm cum să-l folosim pentru a intra din nou în contact cu noi înșine. Avem milioane de moduri în care pierdem acest timp atât de prețios...” Râșnița haotică a confortului Ca un călător pasionat ce sunt și ca un aventurier care petrece mult timp departe de computere, telefoane mobile și case moderne, găsesc că trecerea de la rutina jonglării cu un orar complex la unul relativ simplu nu a fost ușoară. De fapt, a fost adesea mai ușor să revin în râșnița haotică decât să ies, pentru că mintea și corpul meu erau obișnuite cu stimulii permanenți. Atunci când stimulii au dispărut, neliniștea care a apărut în locul lor era vie, tangibilă și chiar înfricoșătoare. Am avut adesea nevoie să fac un efort conștient, concertat, să mă relaxez, să mă eliberez de grija telefonului mobil sau de conținutul unui e-mail pe care îl așteptam. În fiecare zi văd oameni care, fie că sunt în avion, la teatru, în sala de curs sau chiar într-o excursie pe râu, își verifică instant mesajele, cu fervoarea cuiva care nu mai are de trăit decât câteva minute pe această lume. Prin aceste explozii de comunicare rapide și scurte, prin SMS-uri, Facebook, Twitter și YouTube, pur și simplu ne reprogramăm specia pentru un nou mod de interacțiune cu noi înșine și cu mașinile. Privind retrospectiv, eu am fost un copil și un adolescent care se concentra foarte bine și care putea petrece multe ore neîntrerupte, pentru un singur proiect. Adesea uitam să mănânc sau să dorm până când proiectul nu era încheiat. Mama îmi aducea cina în atelierul tatălui meu unde stăteam în cea mai mare parte a weekendului și permanent în lunile de vară, construind roboței, mobilă și jucării. Ca adult care încearcă acum să se concentreze suficient de mult timp pentru a termina ce are de făcut într-o singură etapă, sunt atent la natura intrinsecă a relației noastre cu tehnologia. În timpul în care am scris acest articol, m-am împiedicat de zece ori să-mi verific mailul și telefonul, mintea mea pur și simplu forțându-mi atenția către un alt task sau eveniment, iar locomotiva gândurilor mele deraind pentru câteva clipe. Trag aer în piept, îmi permit un pic de multitasking plăcut și apoi mă întorc proaspăt și concentrate pentru următoarea rundă. Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva Stephen Hawking are dreptate în “Universul într-o coajă de nucă” atunci când afirmă (iar eu parafrazez): “noi nu suntem pregătiți pentru instrumentele și tehnologia pe care le-am creat”. Dacă am îmbrățișat atât de prompt întreruperea constantă, numită glorios “multitasking”, încât nu ne mai putem bucura de apusul soarelui sau de răsăritul lunii, de o plimbare pe jos sau cu bicicleta, atunci devine evident pentru mine că perspectiva timpului liber rămâne un mit, și asta numai din cauza fricii noastre moderne de a sta locului. Nu mă refer la “a sta pe loc”, ci la a ne izola mințile și corpurile de năvala de stimuli, pentru a ne bucura de dialogul direct cu alt om, sau pur și simplu pentru a explora ceea ce se află înăuntrul nostru. În ultimul an, am fost foarte atent cu timpul meu, cu pauzele mele și cum timpul meu liber. Nu am avut niciodată televizor. Acum îmi fac timp să coc pâine, să gătesc humus din ingrediente naturale și să citesc în fiecare seară. Și procedând așa, am descoperit mai mult timp liber și m-am bucurat de ceea ce mănânc, citesc și experimentez. Acest lucru este cumva contrar a ceea ce credem despre asistarea automatizării și mecanizării, dar se pare că timpul liber este ceva ce trebuie să ni-l dăruim nouă înșine atunci când avem atâtea opțiuni pentru a ne umple fiecare minut. Timpul liber este o alegere, este efectul lui a spune nu dorinței de “mai-mult”. Se pare că timpul liber vine nu prin mai-bine, mai-repede și mai-mult, ci prin mai-simplu, mai-încet și mai-puțin. Cu fiecare editorial, sunt onorat să împart cu Dvs. o parte din timpul meu liber. * Acest material este tradus și adaptat voluntar de către PORC~UŞOR: www.porcusor.blogspot.ro ' Sfarsit de plagiat