Monday, June 30, 2008

Societatea de consum

Stateam si ma gandeam zilele trecute la ceea ce am ajuns cu totii: nu mai suntem oameni, suntem consumatori. Nu mai mergem in magazine sa cumparam sare, zahar sau mai stiu eu ce. Acum mergem la magazine (scuze, la mall - cine mai merge la magazine!?) sa cumparam oferte. Iti trebuie sau nu un lucru, asta nu mai conteaza. Important e sa fie la 'oferta'. Si oferte sunt slava Domnului (care o fi ala!). Impart pliante comerciale din cand in cand pentru a mai strange ceva bani pentru 'oferte'. Si ma uit la oameni. Daca ii suni la interfon sa le ceri sa te lase in bloc pentru un motiv sau altul, devin suspiciosi. Se gandesc ca iti doresti sa-i furi sau mai stiu eu ce. Le e teama sa nu le furi ceea ce au cumparat 'la oferta'. Dar daca, in schimb, le zici ca ai oferte de la nu stiu ce magazin iti deschid fara nici o ezitare. Incep sa am sentimentul ca romanii cand vine vorba de citit au ramas blocati pe oferte si preturi. Mi-e teama sa intreb pe cineva cand a citit ceva ultima oara, ceva care sa nu se refere la vreun obiect de vanzare, sau la vreo chestie mondena. Chiar acum imi vine in gand faptul ca scriu un mesaj tardiv intr-o limba moarta. Si ca sa nu fiu considerat cumva un antipatriot (daca ma pot exprima asa) am sa adaug ca saptamana trecuta aveam o dicutie cu un amic grec legata de reclame, si el imi spunea cat de proaste (dar eficiente) sunt unele reclame in Grecia. Imi spunea ca pe un post tv pentru copii tot aparea reclama la un (ati ghicit!) mall cu jucarii. In acea reclama se tot spunea 'avem cutare chestie pentru voi aici, veniti sa o cumparati acum!', iar amicul meu imi spunea cum copilul lui venea la el si ii spunea, ba ca vreao papusa Barbie, desi avea vreo zece, ba ca vrea Monopoly, desi avea unul. Cand a vazut ca nu prea are succes a cerut sa mearga la mall si atat. Pentru ce a intrebat tatal? ce vrei sa iti iei? iar raspunsul copilului a fost de genul: nu stiu; vad eu cand ajungem acolo. Cu alte cuvinte nu ii trebuia ceva neaparat, dar reclama a facut-o sa vrea acolo neaparat. Si copilul ala nu e decat un exemplu a ceea cea se intampla acum. Intrebare: nu ai vrea sa iti cumperi o plasma sau un lcd de 1m diagonala? Nu mai conteaza ca ai o camera de 9mp si ca ar trebui sa mergi la vecin si sa te uiti pe geam la tv ul tau ca sa nu te supere dimensiunea ecranului. Si in plus ce mai conteaza ca tv ul pe care il ai in momentul de fata nici nu a apucat sa iasa din garantie. Sau ce importanta are ca ai televizor in toate camerele. Iti spun eu ce conteaza:RECLAMELE, care au astfel ocazia sa iti spele creierul in toata casa. E bine ca macar societatea te apreciaza. Esti un consumator de top. De aici si nevoia continua de a alerga dupa bani; de aici noua ordine sociala unde cel care are e mai presus decat cel care stie. Banuiesca ca in ciclul evolutiei o maimuta aduna mai multe banane decat celelalte. Avea a aparut invidia si a creat o ordine pe care o regasim si azi. Apoi o maimuta care se saturase sa se uite la cele avute a coborat din copac si a lasat bananele in urma. Acum ne cam intoarcem la societatea bananelor. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Nu sunt nici unul din cei care militeaza impotriva societatii de consum pe de-a-ntregul. Adica vrand nevrand sunt anumite lucruri care iti fac viata mai usoara si care merita cumparate. Dar de aici si pana la a munci ca un apucat doar ca sa iti mai faci ceva in casa, sa iti schimbi masina cu una la moda sau mai stiu eu ce. Si acum nu vorbesc de altcineva, ci vorbesc doar despre mine. Am renuntat la un job unde aveam timp pentru mine suficient, dar unde eram dirijat de o gramada de frustrati, doar ca sa ajung sa muncesc pentru cineva caruia as putea sa ii povestesc multe lucruri de care nu are habar. Cand ii sugerez sa mai invete ceva raspunsul e acelasi 'la varsta mea nu-mi mai trebuie'. Eu de aici inteleg asta: 'la banii mei il cumpar pe unul care le stie deja!' Inchei aici. Ce as mai putea spune?

No comments:

Post a Comment