Din puțul gândirii

Mă gândeam să scriu inițial ”din fundul gândirii”, căci unii or să comenteze că ”rahatul” ăsta doar dintr-un fund poate să iasă. Am ales titlul ăsta din curiozitate. Vreau să văd comentariile la adresa lui. Dar să revin. În vara asta călduroasă, în una din zilele în care aveam dovada clară că potopul biblic poate exista, am avut o discuție cu un amic legată oarecum de spiritualitate. De, pe vreme ploioasă unii numără bani, alți lucrează la sporul natural, iar noi ne-am găsit să discutăm despre energie. Discuția nu pot să spun de la ce a plecat, dar știu că la un moment dat a ajuns la punctul în care vorbeam despre vegetarieni și ideile care stau în spatele acestei opțiuni. Adică, de ce preferă unii oameni să fie vegetarieni sau vegani și să renunțe complet la carne, ouă, lapte și derivatele acestora când, vorba lui Silviu (interlocutorul meu), leguma cea mai bună rămâne tot ceafa de porc. Ideea era că my man înțelegea ideea de a face pauză la ”legumele” preferate, pentru că și organismul necesită această curățare din când în când, dar nu pricepea care e ideea din spatele hotărârii unor oameni de a renunța complet la cele enumerate. Eu, probabil că citisem mai multe în domeniul ăsta, i-am zis că ideea e în felul următor: fie că e vorba de plantă, natură, animal sau om, toți avem, pe lângă corpul fizic (care nu este chiar așa de fizic pe cât credem), și un corp energetic, iar aceste două corpuri se întrepătrund și influențează reciproc. Mai exact, când corpul energetic îți este afectat poți resimți efectele la nivel fizic. E valabilă și reciproca, prin aceea că o afecțiune a corpului fizic se transmite și în cel energetic. Mai departe, veganii, luând în calcul ceea ce am zis mai devreme, afirmă că, din moment ce relația între cele două corpuri e aceeași, indiferent că vorbim de oameni, animale, plante, în momentul în care un animal e sacrificat, tot șocul morții este transmis din corpul energetic în corpul fizic, iar noi mâncăm și acea energie negativă atunci când ne savurăm ”leguma”. Silviu mi-a zis că nu a simțit că mestecă energie nici o clipă, deși a savurat multe părți componente ale porcului până atunci. Și de la discuția asta a început filozofia mea. Este prima oară când o expun, așa că aștept reacții de la voi. Aș prefera ca acestea să se limiteze la ideile expuse, la persoana mea - cel mult!- și să nu conțină cămăși cu mâneci anormal de lungi. Deci, am plecat de la ideea că omul nu este doar o carcasă umblătoare ce transformă tot ce consumă în rahat. Omul este energie înainte de toate: energie manifestată sub formă de conștiință - probabil cea care are cea mai lungă stare de existență-, energia manifestată sub forma câmpului energetic uman - acel ou în care se spune că se găsește omul - și energia manifestată sub forma materiei. Dintre toate noi, marea majoritate, am rămas blocați pe forma materială și am ajuns în stadiul în care nici măcar nu o mai considerăm energie. Materia e materie. Noi nu mai credem nimic dacă nu vedem cu ochii noștri, sau dacă nu e palpabil. Dar, citez din Matrix, ce sunt simțurile? Sunt mijloacele prin care percepem mediul. Legătura între mediul extern și cel intern se realizează prin semnale electrice. Adică energetice. Avem noi impresia că există organe fizice care transmit informația, dar și aceste organe sunt doar purtătoare energetice de semnal informațional. Adică o energie modulată să recunoască o anumită gamă de frecvență. Este ca la radio: intri pe guerilla prinzi doar guerilla. La fel ochii sunt modulați pe frecvența luminii, motiv pentru care primesc doar informație din spectrul vizual. Urechile, pielea, nasul, urechile - alte game de frecvență, alte spectre. Probabil că sunt multe alte spectre pe care nu le percepem din lipsă de acordaje. Asta ar putea explica intuiția, premonițiile și altele. Dacă vă mai amintiți, după revoluție, când a apărut televiziunea prin cablu și eram toți disperați după Italia 1 și alte posturi, televizoarele noastre, bătrânele receptoare alb negru, nu prea erau în stare să prindă sunetul la toate programele. S-a rezolvat problema mai târziu când am început să ”le tragem în bandă”. Așa că atunci când se întâmplă să întâlnesc pe unul care are simțurile mai dezvoltate, înainte să mă gândesc dacă-i vine cămașa, iau în calcul că poate nu sunt eu ”tras în bandă”. Asta pe de o parte. Apoi, tot spectrul energetic de care suntem conștienți este dependent de soare. Că e radiație luminoasă, că e gama, ultraviolete, sau mai știu eu care, e mai puțin important. Ceea ce contează este acea energie. Energia aia în ansamblul ei, este purtătoarea energiei ce interacționează cu conștiința. Totul este doar un suport pentru conștiință. Dacă gândești astfel, la fel ca cei care utilizează metoda sungazing - sau hrănirea directă cu razele soarelui- și realizezi că totul se rezumă la energia solară, lucrurile încep să aibă sensuri ciudate. Adică cei care se hrănesc cu lumina solară au învățat să treacă peste intermediari și își iau energia la ”prima mână”. Apoi ar urma raw veganii, care nu au ajuns la nivelul de acordare necesar pentru sungazing și care, totuși, au înțeles cum stau lucrurile, așa că folosesc energia captată de plante; e tot un fel de ”prima mână”, doar că aici energia e ambalată în plante. Este atașată de minerale într-o formă în care organismul uman o poate ”citi” ușor. Mineralele, vitaminele, enzimele sunt doar capsule pentru diferite frecvențe energetice. De asemenea este de luat în calcul și faptul că fiecare plantă poate avea un spectru limitat, drept pentru care trebuiesc consumate plante diferite, tocmai din cauza acestor spectre limitate. În multe cazuri spectrele se suprapun în mare parte, dar se și completează. Concluzia ar fi că spectrul energetic ajunge trunchiat la om. Dar chiar și așa, cu o conștiință dezvoltată, un om poate aprecia o deplinătate energetică. În momentul în care ești raw vegan doar fizic, nu și mental, practic aplici un filtru care taie din energie. Ai întregul din care inconștient înlături cantități mari de energie. Apoi urmează vegetarienii care tratează termic alimentele. Practic aici mai intervine un filtru: filtrul termic. Acesta elimină enzimele și energia înmagazinată în acestea. Rămâne energie, dar mult mai puțină. Apoi urmează omnivorii. Ei își iau energia din plante și din animalele care au luat energia din plante și au filtrat-o. Apoi urmează generația Mc- urilor care își iau energia din plante crescute la bec, care nu știu de unde și ce energie își iau, și animale hrănite cu plantele crescute la bec - într-un caz fericit. Pe aceștia din urmă cred că doar radiația solară involuntară, obținută pe timpul zilei este singura care îi ține în viață. Atât cât poate și ea. Am scris cam cât cred că nu va citi nimeni, și am atins doar partea în care vorbesc de aportul de energie de frecvență înaltă. Despre modul în care interacționează energiile noastre.... e altă poveste...lungă. Dacă mai vreți, puteți să-mi dați de veste prin comentarii.

Gigel și uleiul de pește

Personajul din povestea următoare eu l-am denumit Gigel. Poate să-l cheme oricum, nu asta contează. Cică Gigel era un copil mic, vioi, ca orice alt copil de vârsta lui. Mama lui, persoană informată, a aflat de la specialiști că uleiul de pește este extraordinar de bun și sănătos pentru copil. Așa că mamă iubitoare ca toate mamele, ea a cumpărat o sticluță de ulei de pește pentru Gigel. Încântată, nevoie mare, l-a chemat pe Gigel și i-a zis că îi dă o linguriță de ulei de pește. Gigel a zis că nu vrea ulei de pește, neștiind ce e ăla. Mama a insistat să ia o linguriță pentru că e foarte bun pentru sănătate. Gigel a răspuns că e sănătos și că nu are nevoie. Mama lui nu s-a lăsat și a insistat până când Gigel a luat o linguriță de ulei. După o grimasă produsă de gustul uleiului, Gigel a zis că nu e bun și că nu mai ia așa ceva. Atunci mama lui, văzând ca nu mai poate să-l convingă sub nici o formă, a decis să-l mituiască. I-a spus că la fiecare linguriță pe care o va înghiți ea îi va băga un ban în pușculiță. Gigel, oripilat de gust, dar atras de ideea de a avea propria lui comoară, a început să înghită zilnic câte o linguriță de scârboșenie. După un timp, mirajul banilor câștigați a depășit oroarea gustului. Și iată că în una din zile a venit momentul în care s-a terminat sticluța cu ulei de pește. Gigel, bucuros, a mers la mama lui să o întrebe dacă poate să își cumpere ceva din banii adunați. Mama lui, bucuroasă, l-a anunțat că deja îi cumpărase ceva din banii aceia : o altă sticluță cu ului de pește!!! Sfârșit Cam asta ar fi povestea. Poate că nu este chiar așa; poate că pe eroul nostru nu-l cheamă Gigel; poate că mama lui nici măcar nu e mamă. Ideea este că în societatea actuală majoritatea suntem Gigel. Înghițim zilnic căcaturi administrate de alții cu o speranță, pentru a afla ... ce a aflat și Gigel. De jur împrejurul meu aud zilnic expresii de genul ”ce să faci?!”, ”nu am încotro”, ”trebuie” etc. Am uitat să trăim viața frumoasă de dinaintea primei lingurițe de căcat (a se citi servici, job) și acum trăim cu sentimentul că nu se poate altfel. Se poate. Dar este la fel ca în cazul dependenților de droguri: unii nu văd în ce hal sunt și continuă să bage în ei până la sf. Petru; alții văd dar sunt imobilizații de frica sevrajului; și mai sunt cei care, puțini la număr, își iau inima în dinți și încep lupta cu propria persoană, cu celelalte persoane (care fac totul să nu-l lase să iasă din hazna), și cu societatea actuală (însuși haznaua). Mesaj valabil pentru toată lumea: dacă cel de lângă tine e altfel, lasă-l așa! Nu ești Dumnezeu ca să îl faci după chipul și asemănarea ta Dacă vrei ca toți cei pe care îi vezi în jurul tău să-ți semene, fă-ți dracu o cameră cu oglinzi și când te apucă sentimentul menționat du-te în camera aia! Dacă eram proiectați să fim toți la fel, ne-am fi născut fără sexe și dintr-un laborator de clonare. If your name is Dolly - that is your problem, not mine. Nu știu dacă am reușit să transmit mesajul, așa că vă urez să aveți parte de un prezent și un viitor lipsite de aspecte vidanjabile, să ajungeți să locuiți în bordeie în mijlocul naturii vii, nu în penthouse în centrul haznalei.