Din puțul gândirii

Mă gândeam să scriu inițial ”din fundul gândirii”, căci unii or să comenteze că ”rahatul” ăsta doar dintr-un fund poate să iasă. Am ales titlul ăsta din curiozitate. Vreau să văd comentariile la adresa lui. Dar să revin. În vara asta călduroasă, în una din zilele în care aveam dovada clară că potopul biblic poate exista, am avut o discuție cu un amic legată oarecum de spiritualitate. De, pe vreme ploioasă unii numără bani, alți lucrează la sporul natural, iar noi ne-am găsit să discutăm despre energie. Discuția nu pot să spun de la ce a plecat, dar știu că la un moment dat a ajuns la punctul în care vorbeam despre vegetarieni și ideile care stau în spatele acestei opțiuni. Adică, de ce preferă unii oameni să fie vegetarieni sau vegani și să renunțe complet la carne, ouă, lapte și derivatele acestora când, vorba lui Silviu (interlocutorul meu), leguma cea mai bună rămâne tot ceafa de porc. Ideea era că my man înțelegea ideea de a face pauză la ”legumele” preferate, pentru că și organismul necesită această curățare din când în când, dar nu pricepea care e ideea din spatele hotărârii unor oameni de a renunța complet la cele enumerate. Eu, probabil că citisem mai multe în domeniul ăsta, i-am zis că ideea e în felul următor: fie că e vorba de plantă, natură, animal sau om, toți avem, pe lângă corpul fizic (care nu este chiar așa de fizic pe cât credem), și un corp energetic, iar aceste două corpuri se întrepătrund și influențează reciproc. Mai exact, când corpul energetic îți este afectat poți resimți efectele la nivel fizic. E valabilă și reciproca, prin aceea că o afecțiune a corpului fizic se transmite și în cel energetic. Mai departe, veganii, luând în calcul ceea ce am zis mai devreme, afirmă că, din moment ce relația între cele două corpuri e aceeași, indiferent că vorbim de oameni, animale, plante, în momentul în care un animal e sacrificat, tot șocul morții este transmis din corpul energetic în corpul fizic, iar noi mâncăm și acea energie negativă atunci când ne savurăm ”leguma”. Silviu mi-a zis că nu a simțit că mestecă energie nici o clipă, deși a savurat multe părți componente ale porcului până atunci. Și de la discuția asta a început filozofia mea. Este prima oară când o expun, așa că aștept reacții de la voi. Aș prefera ca acestea să se limiteze la ideile expuse, la persoana mea - cel mult!- și să nu conțină cămăși cu mâneci anormal de lungi. Deci, am plecat de la ideea că omul nu este doar o carcasă umblătoare ce transformă tot ce consumă în rahat. Omul este energie înainte de toate: energie manifestată sub formă de conștiință - probabil cea care are cea mai lungă stare de existență-, energia manifestată sub forma câmpului energetic uman - acel ou în care se spune că se găsește omul - și energia manifestată sub forma materiei. Dintre toate noi, marea majoritate, am rămas blocați pe forma materială și am ajuns în stadiul în care nici măcar nu o mai considerăm energie. Materia e materie. Noi nu mai credem nimic dacă nu vedem cu ochii noștri, sau dacă nu e palpabil. Dar, citez din Matrix, ce sunt simțurile? Sunt mijloacele prin care percepem mediul. Legătura între mediul extern și cel intern se realizează prin semnale electrice. Adică energetice. Avem noi impresia că există organe fizice care transmit informația, dar și aceste organe sunt doar purtătoare energetice de semnal informațional. Adică o energie modulată să recunoască o anumită gamă de frecvență. Este ca la radio: intri pe guerilla prinzi doar guerilla. La fel ochii sunt modulați pe frecvența luminii, motiv pentru care primesc doar informație din spectrul vizual. Urechile, pielea, nasul, urechile - alte game de frecvență, alte spectre. Probabil că sunt multe alte spectre pe care nu le percepem din lipsă de acordaje. Asta ar putea explica intuiția, premonițiile și altele. Dacă vă mai amintiți, după revoluție, când a apărut televiziunea prin cablu și eram toți disperați după Italia 1 și alte posturi, televizoarele noastre, bătrânele receptoare alb negru, nu prea erau în stare să prindă sunetul la toate programele. S-a rezolvat problema mai târziu când am început să ”le tragem în bandă”. Așa că atunci când se întâmplă să întâlnesc pe unul care are simțurile mai dezvoltate, înainte să mă gândesc dacă-i vine cămașa, iau în calcul că poate nu sunt eu ”tras în bandă”. Asta pe de o parte. Apoi, tot spectrul energetic de care suntem conștienți este dependent de soare. Că e radiație luminoasă, că e gama, ultraviolete, sau mai știu eu care, e mai puțin important. Ceea ce contează este acea energie. Energia aia în ansamblul ei, este purtătoarea energiei ce interacționează cu conștiința. Totul este doar un suport pentru conștiință. Dacă gândești astfel, la fel ca cei care utilizează metoda sungazing - sau hrănirea directă cu razele soarelui- și realizezi că totul se rezumă la energia solară, lucrurile încep să aibă sensuri ciudate. Adică cei care se hrănesc cu lumina solară au învățat să treacă peste intermediari și își iau energia la ”prima mână”. Apoi ar urma raw veganii, care nu au ajuns la nivelul de acordare necesar pentru sungazing și care, totuși, au înțeles cum stau lucrurile, așa că folosesc energia captată de plante; e tot un fel de ”prima mână”, doar că aici energia e ambalată în plante. Este atașată de minerale într-o formă în care organismul uman o poate ”citi” ușor. Mineralele, vitaminele, enzimele sunt doar capsule pentru diferite frecvențe energetice. De asemenea este de luat în calcul și faptul că fiecare plantă poate avea un spectru limitat, drept pentru care trebuiesc consumate plante diferite, tocmai din cauza acestor spectre limitate. În multe cazuri spectrele se suprapun în mare parte, dar se și completează. Concluzia ar fi că spectrul energetic ajunge trunchiat la om. Dar chiar și așa, cu o conștiință dezvoltată, un om poate aprecia o deplinătate energetică. În momentul în care ești raw vegan doar fizic, nu și mental, practic aplici un filtru care taie din energie. Ai întregul din care inconștient înlături cantități mari de energie. Apoi urmează vegetarienii care tratează termic alimentele. Practic aici mai intervine un filtru: filtrul termic. Acesta elimină enzimele și energia înmagazinată în acestea. Rămâne energie, dar mult mai puțină. Apoi urmează omnivorii. Ei își iau energia din plante și din animalele care au luat energia din plante și au filtrat-o. Apoi urmează generația Mc- urilor care își iau energia din plante crescute la bec, care nu știu de unde și ce energie își iau, și animale hrănite cu plantele crescute la bec - într-un caz fericit. Pe aceștia din urmă cred că doar radiația solară involuntară, obținută pe timpul zilei este singura care îi ține în viață. Atât cât poate și ea. Am scris cam cât cred că nu va citi nimeni, și am atins doar partea în care vorbesc de aportul de energie de frecvență înaltă. Despre modul în care interacționează energiile noastre.... e altă poveste...lungă. Dacă mai vreți, puteți să-mi dați de veste prin comentarii.

Redescoperirea mijloacelor

Asa am ales sa numesc postarea de azi, deoarece am descoperit ca mijloacele nu mai exista. Unii ar putea spune ca au evoluat, altii ca s-au schimbat etc. Eu am descoperit ca s-au transformat, au devenit scopuri. Banii nu mai reprezinta un mijloc. Au devenit un scop. Faci bani ca sa ai bani, cu care sa faci mai multi bani pe care sa-i schimbi in alti bani, si toate doar de dragul banilor si al sentimentului de a-i avea. Masinile nu mai sunt mijloace de transport; ceasurile sunt utile doar ca accesorii; telefoanele mobile nu mai sunt ce au fost si lista e lunga. Mancarea ce initial era un mijloc pentru asigurarea existentei acum a devenit un scop. Muncesc ca sa mananc; mananc pentru ca imi place - nu pentru ca mi-e foame. Odata devenita scop, mancarea a necesitat mijloacele care sa duca la ea. Astfel a aparut bucataria, inventie menita sa ridice mancare mai sus de ceea ce este. Mancarea a devenit regina, iar bucataria si-a gasit un loc in viata omului. Un loc ce pentru unii echivaleaza cu toata viata. Si poate gatitul in sine nu ar fi un lucru rau atata timp cat aduce satisfactii daca nu ar deteriora hrana. Mancarea negatita este hrana si reprezinta un mijloc. Mancarea gatita este un scop in sine. O faci pentru ca trebuie facuta; pentru ca iti place; pentru ca ... Cu cat distrugi hrana in moduri mai complicate si consumatoare de timp, cu atat devii mai master chef. Faptul ca ceea ce bagi in tine are acelasi efect benefic asupra organismului tau precum o galeata de moloz din constructii bine preparat nu mai conteaza. Atata timp cat gustul e bun restul e vax! Si pe urma te duci la sala, pentru ca atunci cand mancarea este un scop rezultatele devin vizibile de pe luna. Si daca nu e sala, e cura. Adica nu mai mananci ceea ce iti place, din cauza ca ai mancat ceea ce iti place. A fost o perioada de satisfactii, urmata acum de una de frustrari. De dezechilibrele din organism si de starea lu de sanatate nu vorbesc. In toata perioada asta de satisfactii si frustrari ai avut doua scopuri: mancarea si lipsa acesteia. Deci practic ti-ai facut doua scopuri dintr-un mijloc. In toata perioada asta scopurile REALE au fost inexistente. Ca o paranteza, si ca sa nu credeti ca eu sunt pe un piedestal si critic - sunt in aceeasi galeata, iar critica asta mi-o fac mie cu voce tare pentru ca ar putea folosi si altcuiva - am sa va povestesc o hotarare si reactiile generate de aceasta. Eu lucrez la 7 km de domiciliu. Masurati pe ceasul din bordul masinii. Asta se traduce in fiecare luna in 250 lei varsati in gura celor de la rompetrol, lukoil etc. Pe langa asta, mersul cu masina se traduce prin mutarea ghiozdanului copilariei din exteriorul spatelui in interiorul fata al burtii. Asa ca, de control, am hotarat sa schimb mijlocul de locomotie cu una bucata bicicleta. Miscare, sanatate, economie. Oriunde in afara tarii - nu in Romania. Drumul inspre si dispre munca a fost ceva deosebit. L-am trait la intensitate maxima, dar nu din cauza efortului, ci datorita faptului ca in tara asta nu exista piste de bicicleta si nici macar o jumatate de banda in afara soselei. Dupa ce am ajuns la destinatie, mi-am sters noroiul de pe mana stanga, adunat de pe masinile care m-au depasit, si am ajuns la concluzia ca prin mersul pe bicicleta, in Romania, castigi sanatatea si te bucuri de ea pina mori in accident de masina. Sau de inima. Asa ca am renuntat la ideea asta. Petrolistii si posesorii de sali de fitness faceau valuri la auzul vestii! Asa ca am luat o alta hotarire. Ia sa vad eu cum e sa calatoresc ca strabunicu. Si am probat aparatul locomotor ignorat in mare masura. Drept rezultat el nu m-a ignorat, ci m-a tratat cu intindere musculara. Dar astea e un nimic! (care trece intr-o saptamana). Ce vreau sa spun nu este despre drum si mersul in sine, ci despre reactiile starnite in mediul in care ma invart. Prima a fost asta: "Ba ai innebunit de tot?!" Pe un ton imperativ. De la o colega de servici! A urmat o impletitura de cruci din partea socrilor si niste ochi a la motanul din shrek. Reactia generala a fost 'ba esti nebun, cum sa mergi pe jos?!', la care am avut tupeul sa raspund cam asa: pai de ce sunt nebun?! ca merg pe jos? pai hai sa vorbim un pic. Mers pe jos. Pro si Contra. Pleci cu noaptea in cap - contra ai mult de mers - contra e obositor - contra .... mai completati si voi. o ora jumatate de plimbare dus - pro inca una intors - pro scade ghiozdanul in mod accelerat - pro circulatie sanguina imbunatatita = pofta de mancare = somn adanc - PRO economie de masina (benzina, ulei, rovinieta, consumabile, piese, nervi in trafic, amenzi-cand e cazul) - pro economie de bani de sala de fitness - pro .... si ar mai fi. Ce mi s-a parut cel mai ciudat, pe langa reactiile amintite, este faptul ca oamenii au inceput sa vada mersul pe jos ca ceva injositor. Adica, daca mergi pe jos pe o faleza de 200 m unde sunt tot felul de tarabe, sau daca mergi pe jos printr-un mall, sau printr-un parc in care vezi iesirea din partea cealalta imediat ce ai intrat in el, da este cool mersul pe jos in conditiile astea. Dar daca incepi sa il practici in asa fel si in asa masura incat sa conteze cand vine vorba de sanatate, deja esti vazut ori ca un sarantoc, boschetar, homeless sau mai stiu eu cum, sau ca un nebun - vezi cazul meu. Nu mai spun de numarul cunoscutilor care au trecut cu masinile pe langa mine si au oprit intrebandu-ma daca sa ma duca undeva, sau daca am probleme cu masina. Evident ca masina e ok, cu mansarda am probleme. Dar ca orice om nebun, realitatea mea e corecta iar a celorlalti e deformata. Ca o concluzie la toate logoreea asta - in cazul in care s-a incumetat cineva sa o citeasca - cred ca este cazul sa ne revizuim vietile, sa punem scopurile la locul pe care il merita, iar mijloacele sa le trecem inapoi unde le este locul.